Problema salariilor din învăţământ rămâne în aer, astfel că este posibilă şi întârzierea achitării lor. Scandalul a plecat de la faptul că sindicatele au obţinut în instanţă modificarea reîncadrării ce presupune un salariu majorat cu 33%. Acum se pune problema la care salariu se aplică majorarea de 15%, la cel majorat deja prin instanţă sau la cel avut înainte de emiterea hotărârilor judecătoreşti. În cele mai multe şcoli au fost făcute două variante de state de plată şi se aşteaptă clarificări de la Ministerul Educaţiei. Inspectorul şcolar general Ada Macovei susţine că a transmis în şcoli un mesaj prin care directorilor li se reaminteşte că sunt ordonatori de credite şi au obligaţia asumării răspunderii şi din aceasta ipostaza. Concret, directorii trebuie să ţină cont de toate prevederile legislative în vigoare cu privire la salarizarea personalului din învăţământ şi să pună în aplicare hotărârile judecătoreţti executorii, dar cu încadrarea în prevederile bugetare alocate până la această dată. Macovei spune că Inspectoratul Şcolar va aviza statele de personal în regim de urgenţă pentru a nu se decala foarte mult ziua efectuării plăţii din trezorerie.