Archive for octombrie, 2011

Consilierii municipali dorohoieni decid sporurile acordate directorilor de şcoli

 

Cadrele didactice aflate în funcţii de conducere la unităţile de învăţământ din Dorohoi nu ştiu încă ce sporuri sau indemnizaţii vor primi. Consiliul Municipal ar fi trebuit să aprobe cuantumurile acestora pentru perioada septembrie-decembrie a acestui an, însă proiectul dezbătut în şedinţa de joi a fost retras de pe ordinea de zi. Consilierii nu au reuşit să ajungă la un consens, existând mai multe propuneri pentru procentele cuvenite directorilor, directorilor adjuncţi sau secretarilor-şefi. Acestea ar putea fi stabilite în zilele următoare, în cadrul unei şedinţe extraordinare. Până atunci, primarul Dorin Alexandrescu a invitat la dialog toate grupurile politice din CL, cărora le-a solicitat propuneri concrete pentru acordarea sporurilor.

Producătorii de medicamente cer FMI să intervină pentru noi revizuiri la taxa clawback

Producătorii de medicamente au solicitat FMI să intervină pe lângă Guvern pentru ca taxa clawback să fie redusă la zero în cazul medicamentelor generice, să poată fi plătită într-un termen extins până la minimum 210 zile şi să nu mai fie aplicată la un preţ care include TVA şi marja de distribuţie. Solicitările transmise FMI au fost ca taxa clawback aplicată medicamentelor generice să fie redusă la zero măcar pentru o anumită perioadă, pentru a încuraja intrarea pe piaţă a acestui tip de medicamente mai ieftine, să nu mai fie aplicată la un preţ de vânzare care include TVA şi marja de distribuţie pe lângă preţul de producător şi să poată fi plătită într-un termen extins până la minimum 210 zile, apropiat de perioada de decontare a medicamentelor.

“Rabla” se apropie de final, după un program care a funcţionat greoi în acest an

 

Programul „Rabla” se apropie de final. Administratorii celor trei puncte de colectare autorizate de Ministerului Mediului şi Pădurilor iau în calcul varianta de a nu mai solicita şi alte tichete în valoare de 3.800 de lei, după ce cele acordate au fost distribuite cu mare dificultate. Doi dintre colectori au primit câte 200 de vouchere, dar care s-au dat foarte greu, din luna aprilie până în prezent. Al treilea colector a distribuit 235 de vouchere din cele 300 primite. Administratorii celor trei puncte susţin că programul a mers mai greu în acest an din cauza recesiunii, tot mai puţini botoşăneni permiţându-şi să cumpere maşini noi. Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi programul „Rabla” pentru tractoare, unde punctele de colectare au acordat doar informaţii persoanelor interesate, fără a primi însă şi un dosar.

Concurs pentru şefii secţiilor de poliţie rurală

Inspectoratul Judeţean de Poliţie a scos la concurs cele 10 funcţii de şefi pentru secţiile de poliţie rurală, ocupate în prezent cu delegaţie. Concursul va avea loc pe 16 noiembrie şi va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat “admis”candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7,00. Înscrierile se vor face până pe 28 octombrie, însă candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii minime: să fie ofiţeri de poliţie, absolvenţi de masterat sau studii postuniversitare, calificativul “foarte bun” în ultimii doi ani, cel puţin patru ani vechime în structurile MAI, trei ani în structurile de Ordine Publică şi minim doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. În plus, ei trebuie să deţină cel puţin gradul de inspector, să nu se afle în curs de urmărire penală şi să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, este declarat “admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitate ori ca studii.

Criza locurilor de veci se acutizează

Municipalitatea botoşăneană asteaptă terenurile de la armată pentru amenajarea unui nou cimitir, la ieşirea din municipiu spre Iaşi. Viceprimarul Cătălin Alexa spune că după ce primăria va primi terenurile de la armată, se va analiza posibilitatea amenajării unui cimitir, în prelungirea celui evreiesc. Înfiinţarea unui nou cimitir se impune cu atât mai mult cu cât majoritatea locurilor de veci au fost concesionate. Directorul Urban Serv, Gheorghe Pricopi, a declarat că este posibil ca peste un an să se concesioneze locuri de veci doar în cazul unor decese. El susţine că la cinci decese, societatea primeşte o singură cerere de concesionare loc de veci, ceea ce înseamnă că celelalte familii au deja locuri concesionate.

Îngrijorări în privinţa salariilor din învăţământ

Cadrele didactice sunt îngrijorate în privinţa salariilor pe următoarele două luni. În cursul acestui an au fost făcute translări de fonduri dintr-un trimestru în altul pentru a fi constituite sumele necesare plăţii, însă acum autorităţile locale au ajuns la fundul sacului. Şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Radu Ţurcanu susţine că încă din luna august, au fost făcute demersuri la Bucureşti pentru alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale în educaţie şi pentru plata drepturilor însoţitorilor şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. Radu Ţurcanu a precizat că pot fi alocate fonduri din fondul de rezervă al Guvernului, direct primărilor sau printr-o rectificare a bugetului de stat.

Centrul medical de la Darabani aşteaptă avizul MS

 

Autorităţile din Darabani aşteaptă să primească în aceste zile avizul Ministerului Sănătăţii pentru dechiderea centrului de sănătate multifuncţional. Acest centru va funcţiona în locul Spitalului din Darabani, închis cu cîteva luni în urmă şi va avea secţii de interne, obstetrică şi pediatrie. Unitatea, care a primit autorizaţia Direcţiei de Sănătate Publică încă din septembrie, va putea sigura şi 20 de paturi pentru internările de zi. Cele trei cabinete medicale de specialitate care au fost deschise vor intra în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar laboratorul de analize medicale şi radiologia vor putea de asemenea primi finanţare de la CAS, daca se vor acredita. Centru multifunctional, va funcţiona în subordinea Spitalului Municipal Dorohoi iar asistenţa medicală va fi asigurată de medicii care au lucrat înainte la Spitalul din Darabani.

Parcare pe bază de SMS

 

Botoşănenii ar putea plăti taxa în parcările cu plată plată trimiţând un simplu mesaj prin intermediul telefonului mobil. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a anunţat că se intenţionează implementarea unui astfel de sistem, fiind deja purtate negocieri cu o firmă din Timişoara. Astfel, o firmă specializată va pune la dispoziţie echipamentele necesare şi va încasa un comision din încasări, comision stabilit în cadrul unei licitaţii sau în urma unei negocieri. Concret, sistemul permite transmiterea unui mesaj la un număr de telefon, în care să fie trecut numărul de înmatriculare al maşinii şi durata de staţionare, urmând ca taxa de parcare să fie inclusă în factura lunară a telefonului mobil. Costul SMS acoperă taxa pentru parcare, pentru un anumit timp, dar şi comisionul pentru firma de telefonie mobilă.

Casa de Pensii, parte în 328 de dosare în instanţă

 

Casa Judeţeană de Pensii a fost chemată în instanţă în 328 de cauze, deschise de pensionarii botoşăneni. Vârstnicii apelează la procese, nemulţumiţi de cuantumurile pensiilor, mai mici în raport cu vechimea în muncă. Pensionarii vor să obţină în instanţă şi suplimente la pensii, după ce au fost încadraţi în alte grupe decât cele în care au activat. Alte criterii contestate mai sunt gradele de invaliditate acordate de cabinetul de expertiză al instituţiei în cauză, în urma cărora persoanele au fost încadrate în categorii inferioare de handicap, deşi li s-ar fi cuvenit alte grade superioare. CJP a fost acuzată şi de modul de întocmire a documentaţiei cu vechimea în muncă, cât şi nevalorificarea sporurilor din aceste considerente.

Peste 600 de viroze înregistrate într-o săptămână

Într-o săptămână peste 600 de botoşăneni, în special copii şi persoane vârstnice, au fost diagnosticaţi cu pneumonii şi viroze severe. Medicii spun că de vină sunt în principal temperaturile fluctuante. Potrivit centralizării Direcţiei de Sănătate Publică, au fost înregistrate 526 de afecţiuni respiratorii, 81 dintre acestea necesitând internare. De asemenea, în aceeaşi perioadă au mai fost înregistrate 112 cazuri de pneumonii acute, cu 79 de internări. Purtătorul de cuvînt al DSP, Lidia Onofrei spune că această perioadă este cunoscută ca una în care numărul îmbolnăvirilor creşte semnificativ din cauza diferenţelor de temperatură şi mai ales a neadaptării garderobei la aceste fluctuaţii de temperatură.