De luni, Casa de Pensii primeşte cereri pentru bilete de tratament
Pensionarii care doresc să beneficieze în 2012 de un bilet de tratament în staţiunile din ţară pot depune cereri la Casa Judeţeană de Pensii, începând de luni, 16 ianuarie. Şi în acest an se va ţine cont de aceleaşi criterii, respectiv afecţiunea de care suferă solicitantul şi gravitatea acesteia şi tratamentele pe care le-a urmat în ultimii doi ani. Prima serie de bilete pentru tratament va fi distribuită instituţiei cel mai probabil în cursul lunii februarie. Cătălin Dupir, şef al Compartimentului de Comunicare din cadrul CJP spune că şi în acest an, ca şi în cei precedenţi, pensionarii vor urma să achite 50% din valoarea pensiei pentru un sejur care poate ajunge şi până la 18 zile, iar persoanele asigurate vor plăti 50% din valoarea biletului, cuprinsă între 1.000 şi 15.000 de lei, în funcţie de categoria hotelului. Anul trecut au fost depuse peste 5.000 de cereri însă doar aproximativ 3.000 de beneficiari au reuşit să primească un bilet.
| Print article | This entry was posted by admin on 12 ianuarie 2012 at 9:23, and is filed under Stiri. Follow any responses to this post through RSS 2.0. You can leave a response or trackback from your own site. |

