Archive for martie, 2012

Matei Vişniec vine la Botoşani

Matei Vişniec alături de trupa de teatru Mr. Delegare & CIE din Paris aduc un plus de valoare Zilelor Francofoniei, marcate mâine (miercuri) la Botoşani. Manifestările dedicate acestei zile vor avea loc la Teatrul “Mihai Eminescu”, de la ora 16.00 când Matei Vişnice va susţine o conferinţă pe tema “Zilele francofoniei: o sărbătoare a identităţii”, după care va lansa volumele “Dezordine preventivă”, “Domnul K eliberat”, “La masă cu Marx” şi “Scrisori de dragoste către o prinţesă secretă”. De la ora 16.30, pe scena teatrului se va juca piesa „La ville d’un seul habitant”, al cărui text este scris de Matei Vişniec. Producţia a fost realizată de Compania Delegare de la Paris şi regizată de Mustapha Aouar.

Înapoi la căruţă- gropile iau locul asfaltului

Şoferii care circulă pe drumurile judeţene trebuie să evite peste 68.700 de metri pătraţi de gropi. Reparaţiile ar costa peste 3 milioane de lei iar situaţia este critică în condiţiile în care Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri nu dispune de fonduri pentru asemenea lucrări. În anii precedenţi, discuţiile autorităţilor vizau soluţiile aplicabile pentru repararea drumurilor, peticiri sau covoare asfaltice. Acum subiectul discuţiilor este doar lipsa banilor. Consilierii judeţeni au aprobat un buget pentru instituţie de 1,4 milioane lei în condiţiile în care necesarul doar pentru salarii este de 1,1 milioane lei. Din cei 300.000 de lei rămaşi DJDP ar trebui să acopere costurile deszăpezirii şi a întreţinerii, respectiv reparaţiei drumurilor judeţene. Asta în condiţiile în care numai în ianuarie, operaţiunile de deszăpezire au costat 2,2 milioane de lei.

Penalităţi şterse pentru 371 de agenţi economici

Fiscul botoşănean a şters penalităţile a 371 agenţi economici care şi-au achitat datoriile principale. Concret, contribuabilii au beneficiat de prevederile unei ordonanţe a Guvernului ce prevede scutirea integrală de penalităţi la datoriile principale care au fost achitate până la începutul acestui an. Cei 371 de agenţi economici care au îndeplinit aceste condiţii au fost scutiţi de plata a peste 461.000 lei Potrivit aceluiaşi act normativ, dacă până la jumătatea acestui an sunt achitate datoriile principale penalităţile sunt scutite în proporţie de 50%, până acum 20 de agenţi economici fiind scutiţi de plata a 10.530 lei.

Procese iniţiate pentru distincţia “Gheorghe Lazăr”

Zeci de cadre didactice botoşănene, cu o activitate remarcabilă, aşteaptă ca Ministerul Educaţiei să le acorde distincţiile “Gheorghe Lazăr”, dar şi componenta financiară aferentă. Cadrele, unele deja pensionare, s-au adresat conducerii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, solicitând sprijinul. Liderul Maria Ţiprigan susţine că sindicatul va deschide noi procese în instanţă. Zeci de cadre au fost nominalizate în ultimele trei ani pentru acordarea distincţiei Gheorghe Lazăr (clasa I, II şi III), sau a diplomei de excelenţă pentru rezultatele deosebite în activitate. Pentru diploma de execelţă şi distincţia „Gheorghe Lazăr” clasa I, cadrele trebuiau să primească 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a distincţiilor. Pentru distincţia „Gheorghe Lazăr” clasa a II şi a III-a, se acorda 15%, respectiv 10% din salariile primite în 12 luni anterior datei semnării ordinului.

Jumătate din şomerii recalificaţi şi-au găsit locuri de muncă

Doar jumătate dintre şomerii botoşăneni care au urmat cursurile organizate de Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă au reuşit să obţină un loc de muncă. Mai exact, 332 de şomeri s-au angajat după ce s-au recalificat. Anul trecut, s-au organizat 26 de programe de recalificare profesională, dintre care 15 au fost finanţate cu fonduri europene. 671 de botoşăneni s-au înscris în programe, majoritatea optând pentru cursuri de lucrător în comerţ, competenţe comune în limbi străine, agent pază şi ordine şi inspector resurse umane. La începutul anului, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi-a propus să organizeze 21 de cursuri, gratuite pentru persoanele fără loc de muncă. Numărul şomerilor botoşăneni depăşeşte 6.000.

Medical Mission s-ar putea întoarce la Botoşani în iulie

Medicii americani de la Medical Mission şi-au anunţat o nouă vizită în Botoşani, în perioada 8-12 iulie. Din echipă vor face parte medici specialişti în chirurgie plastică, ortopezi, oftalmologi şi ORL-işti. Printre intervenţiile programate se numără reducerea chirurgicală a cicatricilor în urma arsurilor, despicături ale valului palatin, excizii de tumori cutanate benigne, operaţii oftalmologice pediatrice pentru strabism şi operaţii minore ORL. Americanii şi-au manifestat intenţia de a merge doar la Spitalul Dorohoi, însă reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică le vor propune să revină şi la Spitalul de Copii Botoşani, preluat acum de Spitalul Judeţean Mavromati. Aceasta ar fi a zecea misiune la Botoşani a medicilor americani. În precedentele, aceştia au consultat aproape 9.000 de copii şi 1.000 de adulţi din judeţ şi au operat aproape 1.000 de botoşăneni. 2009 şi 2011 au fost singurii ani în care americanii au lipsit din Botoşani.

Urban Serv strânge nisipul de pe străzi

Muncitorii Urban Serv vor strânge în această săptămână materialul antiderapant folosit în acţiunile de deszăpezire şi adunat de-a lungul străzilor, lângă borduri. De asemenea, vor fi spălaţi stâlpii de pe linia mediană a Căii Naţionale, dar şi a străzilor principale. Îndepărtarea materialului antiderapant este obligatorie, pentru a fi evitat riscul ca oraşul să se umple de praf, la un trafic intens. În ce priveşte factura pe luna februarie pentru deszăpezire şi salubrizare, valoarea acesteia, cu tot cu TVA, este de 1,2 milioane lei. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că este cea mai mare factură încheiată vreodată, într-o lună de iarnă, dar nu sunt probleme în a o achita. În alţi ani, o factură lunară la deszăpezire ajungea la 6-700.000 de lei. În ianuarie, valoarea facturii la deszăpezire a fost de 324.000 de lei.

Prejudiciu de 25.000 de euro, judecat în instanţă

Un aşa- zis „importator” de maşini second-hand a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub acuzaţia de evaziune fiscală, după ce a omis” să achite impozitele pentru autoturismele aduse în ţară. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007 – 2010, dorohoianul în vârstă de 36 de ani ar fi adus în ţară 50 de maşini second- hand, pe care le-a revândut, fără să declare la Fisc veniturile obţinute. Procurorii au decis că dorohoianul ar fi trebuit să achite în total 111.308 lei reprezentând TVA, dar şi 6.661 de lei drept impozit pe venit. Acuzat că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape 25.000 de euro, dorohoianul a fost trimis în judecată, primul termen al procesului urmând să aibă loc pe 17 aprilie.